Skip to main content Skip to page footer
Hazet logo

Unelte cu aer comprimat noi în gama HAZET

Specialistul în unelte de calitate HAZET din Remscheid prezintă în prospectul său actual de promoții, printre altele, două noi unelte cu aer comprimat: un micro-polizor axial unghiular și un creion de gravură.

Detalii de produs

Pentru polizare

La 186,4 wați, micro-polizorul axial unghiular cu o mandrină de strângere de 3 mm are o cantitate mare de energie. El este deosebit de adecvat pentru utilizarea în în condiții de spațiu extrem de restrâns! În plus, el se evidențiază printr-o durabilitate mare datorită lamelelor de înaltă calitate din Kevlar. Unealta cu numărul de articol HAZET 9032M-53 funcționează cu 70.000 de rotații/minut și necesită 150 de litri de aer comprimat/minut. În pachetul de livrare este inclus deja un furtun de racordare cu o lungime de 1500 mm și un diametru de 10 mm. Înălțimea capului micului polizor axial măsoară 49 mm și lungimea 140 mm. Cu o greutate netă de doar 230 de grame, polizorul axial este extrem de ușor și poate fi mânuit facil. Nivelul său de putere acustică se situează la 78,1 db(A) Lp W. Accelerația de vibrații este de 0,37 m/s2. Ca accesoriu potrivit este disponibil cu numărul de articol 9032-03/5 un set de știfturi de frezare din carbură metalică, cu 5 știfturi în diferite variante de execuție.

Pentru gravare

Gravarea unor nume și date sau marcarea unei piese ca protecție împotriva furtului – pentru acestea este cel mai adecvat creionul de gravură HAZET 9035G-1. Acesta marchează precis și durabil piese din metal cu o duritate de până la HRC55, precum și piatră, ceramică sau material plastic. Creionul de gravură are amortizare fonică. Carcasa metalică robustă punctează printr-un design suplu și o senzație tactilă optimă. Un arc de protecție împotriva îndoirii previne îndoirea furtunului de racordare lung de 1500 mm, aflat în pachetul de livrare. Sistemul moletat pentru comanda puterii asigură o prindere bună și o reglare precisă a vitezei de lucru. Aceasta își atinge maximul la 13000 de rotații pe minut. Consumul de aer se situează la 28,31 litri/minut și nivelul de putere acustică este de 90 db(A) Lp W.

Ambele unelte dispun de un filet interior pentru racordul de aer (admisie) la mărimea 12,91 mm (1/4 țol). Este inclus și un conector de cuplare cu diametrul nominal de 7,2.

Informații suplimentare sunt disponibile în prospectul actual de promoții HAZET special worldwide 2022/23, în Internet la www.hazet.de sau la comercianții de specialitate autorizați.

 

Despre HAZET

Compania HAZET din Remscheid este unul dintre producătorii de top de unelte de mână premium de înaltă calitate, de cărucioare de unelte și de echipamente pentru aplicații profesionale. Fiind o companie germană de familie condusă de a 5-a generație de proprietari, HAZET dispune de peste 155 de ani de experiență în proiectarea și producerea uneltelor standard și speciale pentru industrie, sectorul meșteșugăresc, tehnologia autovehiculelor și tehnologia aerospațială, precum și în implicarea în domeniul energiilor regenerabile. Cu o integrare verticală mare, de peste 5.500 de unelte diverse, de la extractor și până la clește, de la unelte speciale pentru producători de automobile renumiți, precum și unelte dinamometrice și până la cărucioarele de unelte marca „Assistent“, cota proprie de produse executate „Made in Germany“ de cca 75% din întregul portofoliu de produse este una excepțional de mare. În patru uzine (trei în Remscheid și una în Heinsberg), HAZET are circa 600 de angajați.

Pentru inovațiile sale permanente, conceptele bune de marketing, precum și pentru spiritul inventiv pronunțat, multe produse ale companiei au fost distinse, printre altele, cu „iF Design Award“ și cu „RedDot-Design Award“, iar marca HAZET a fost evidențiată ca Best Brand, iar compania, ca angajator de top.
O prezentare generală a succeselor din ultimul deceniu găsiți la: www.hazet.de/de/awards/auszeichnungen

 

Imagini din presă

Carsten Scholz

Șef de marketing și publicitate

Güldenwerther Bahnhofstraße 25 - 29
42857 Remscheid

Telefon +49 (0) 21 91 / 7 92-251

carsten.scholz@hazet.de